Reflexia adevarului - iluzia cunoasterii

 In diferite culturi, labirintul apare sub mai multe forme, insa esenta mesajului ramane aceeasi. In traditia chinezeasca -  celebrul yin si yang, la evrei - steaua lui David sau sigiliul lui solomon, la maiasi sub numele de hunab ku (care este personificarea pantecelui cosmic), Ianus bifrons, la romani. Si exemplele pot continua.

Insa exemplul cel mai elocvent in intelegerea adevarului, este clasica poveste a pomului cunostintei binelui si raului din Gradina Eden.

Capitolul 2 din Geneza ne spune ca Dumnezeu a sadit in gradina Raiului "tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului."

Mai departe vedem ca Dumnezeu ii interzice lui Adam si Evei sa manance din pomul cunostintei binelui si raului deoarece, "în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!"

Interesant este de remarcat faptul ca in mijlocul raiului nu era numai pomul cunostintei binelui si raului, ci si Pomul Vietii! Iar daca suntem si mai atenti constatam faptul ca Dumnezeu nu a interzis cuplului adamic sa manance din Pomul Vietii, deoarece Adam si Eva deja se infruptau din El.... caci El era insusi Dumnezeu, iar ei se miscau in sfera dumnezeiasca, fiind insuflati de Duhul Sfant.

Ca acesti doi pomi cu insusiri supranaturale au existat sau nu, nimeni nu poate sti cu siguranta, insa povestea e plina de incarcatura spirituala, fiind inaccesibila ochiului "fugar", caracteristic lumii dezorientate in care traim si care datorita superficialitatii si subiectivitatii, nu poate patrunde in adevarata conotatie a mesajului.

Ascensiunea spirituala sau coborarea in infern

In mitologia greaca se spune ca Tezeu, fiul regelui Atenei a ales sa fie parte a tributului de sapte baieti atenieni si sapte fecioare, ce urmau a fi jertfiti pentru a satisface setea de sange a Minotaurului. Aceasta creatura, jumatate om, jumatate taur, traia intr-un labirint impenetrabil. Tezeu putea sa scape cu viata si sa se reintoarca la Atena doar daca reusea sa strabata labirintul si sa omoare Minotaurul... Toti cei care au încercat acest lucru inainte au esuat. Dar, Ariadna, fiica regelui Cretei, indragostita fiind de Tezeu i-a dat acestuia un fir care sa-l calauzeasca inapoi dupa ce acesta va fi omorat Minotaurul.

Inainte de plecarea sa, Tezeu i-a spus tatalui sau, Aegeus, ca daca planul sau va izbuti, la intoarcerea corabiilor va inalta panzele albe in loc de cele negre. Cu toate ca eroul Tezeu ucide Minotaurul si se intoarce victorios calauzit de firul Ariadnei, uita sa ridice panzele albe ale corabiilor, motiv pentru care Aegeus crede ca fiul sau a fost omorat si se arunca in mare (de unde provine si numele de Marea Egee).

Labirintul este un simbol stravechi care se refera la complexitatea fiintei. El reprezinta calatoria spre centrul nostru spiritual si reintoarcerea noastra in lume sub o forma transfigurata.

Centrul labirintului este seva din care omul isi extrage vitalitatea si energia, alegoric fetusului care se dezvolta si se hraneste cu ajutorul cordonului ombilical al mamei. Fara acapararea "centrului" si fiind separat de sursa de energie a pantecelui primordial, omul este condamnat la o nastere prematura. Iar pentru a se renaste, trebuie sa strabata drumul sinuos al labirintului, in scopul reintegrarii Sinelui adevarat... care se spune ca este Dumnezeu, "Calea, Adevarul, Viata".

Reversul medaliei este acela ca odata ajunsi in centru, trebuie sa infruntam "omul cel vechi", Minotaurul, diavolul, moartea, iluzia.

Nimeni nu este scutit de "lupta lui Tezeu" sau de iminenta neglijentei la intoarcere. Acest periplu spiritual este menirea omenirii, iar suferinta, dizolvarea ego-ului este punctul cheie al metamorfozarii fiintei noastre.