Per aspera ad astra

Despre Bunul Simt

2011-10-07T04:24:00.000-07:00

Ce este Bunul Simt? Este disponibilitatea de a accepta ca oamenii, atat cat si parerile lor, sunt diferite. Ca oamenii provin din medii diferite, au statut social diferit, au prieteni diferiti, au educatie diferita.

Bunul Simt NU inseamna sa observi greselile altora si sa-i lezezi pentru a se indrepta. Bunul Simt inseamna sa te observi pe tine si sa te verticalizezi in relatiile cu ceilalti. Sa fii om si un exemplu in acelasi timp. Sa ajuti si sa te ajuti in acelasi timp. Nu prin asprime, rigiditate, relatii incordate… ci prin acceptare, iubire, toleranta.

Lipsa Bunului Simt duce la neintelegere, neacceptare, conflicte interioare puternice. Pentru ca lupta pe care o ducem impotriva prostiei, a nesimtirii sau a rautatii, nu o ducem cu oamenii ci cu noi insisi si felul nostru de A FI.

Mi-a trebuit mult timp sa realizez asta. Si de fiecare data ma intriga ideea ca eu as fi gresit cu ceva sau ca eu sunt cea care trebuie sa ma schimb. Pentru mine eram ‘entitatea’ perfecta si era o improbabilitate ca tocmai eu sa dau gres. Asa ca toate ‘armele’ deziluziei mele erau indreptate asupra celorlalti, cu toata ura si dispretul fata de fiinta care le manuia.

Oamenii s-au dovedit a fi exact ceea ce mi-am imaginat. Niste fiinte rele, egoiste, oribile! Niste monstri si niste scursuri umane, fara pic de scrupule! Apoi intr-un moment critic al vietii, am parcurs acelasi traseu pe care l-au parcurs si ei. M-am inselat. Asa cum Apostolul Petru s-a inselat cand i-a spus lui Iisus ca n-ar putea sa-l tradeze in veci.

Lipsa noastra de Bun Simt ar trebui sa ne preocupe. Si nu lipsa altora. Asa cum ne ingrijim sa agonisim cat mai multe averi lumesti, asa ar trebui sa ne ingrijim sa adunam si cat mai multe virtuti sufletesti. Iar daca nu ne ingrijim, macar sa avem Bunul Simt sa nu-l pretindem de la altii!

"Adevarul" lumesc si Adevarul dumnezeiesc

2011-02-04T11:46:00.000-08:00

"Orice adevar pe un anumit plan nu e decat minciuna pe planul unei constiinte superioare. Nu putem poseda Adevarul. Ne putem doar lasa stapaniti de EL."

Fiecare om are bucatica sa de adevar, insa Adevarul nu poate fi divizat. Bucatica de adevar este un fel de a fi, insa nu este un "A FI" integral. Atunci cand zici "Eu sunt" de fapt nu esti tu totalitate, doar te identifici cu farama ta de adevar. Deoarece Adevarul este divizat, noi traim o minciuna (si nu Insusi Adevarul)

Dumnezeu spune "Eu sunt Cel ce sunt". Nimic mai adevarat, caci Dumnezeu e insusi Adevarul.

Reflexia adevarului - iluzia cunoasterii

2010-12-05T02:02:00.003-08:00

In diferite culturi, labirintul apare sub mai multe forme, insa esenta mesajului ramane aceeasi. In traditia chinezeasca - celebrul yin si yang, la evrei - steaua lui David sau sigiliul lui solomon, la maiasi sub numele de hunab ku (care este personificarea pantecelui cosmic), Ianus bifrons, la romani. Si exemplele pot continua.

Insa exemplul cel mai elocvent in intelegerea adevarului, este clasica poveste a pomului cunostintei binelui si raului din Gradina Eden.

Capitolul 2 din Geneza ne spune ca Dumnezeu a sadit in gradina Raiului "tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului."

Mai departe vedem ca Dumnezeu ii interzice lui Adam si Evei sa manance din pomul cunostintei binelui si raului deoarece, "în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!"

Interesant este de remarcat faptul ca in mijlocul raiului nu era numai pomul cunostintei binelui si raului, ci si Pomul Vietii! Iar daca suntem si mai atenti constatam faptul ca Dumnezeu nu a interzis cuplului adamic sa manance din Pomul Vietii, deoarece Adam si Eva deja se infruptau din El.... caci El era insusi Dumnezeu, iar ei se miscau in sfera dumnezeiasca, fiind insuflati de Duhul Sfant.

Ca acesti doi pomi cu insusiri supranaturale au existat sau nu, nimeni nu poate sti cu siguranta, insa povestea e plina de incarcatura spirituala, fiind inaccesibila ochiului "fugar", caracteristic lumii dezorientate in care traim si care datorita superficialitatii si subiectivitatii, nu poate patrunde in adevarata conotatie a mesajului.

Ascensiunea spirituala sau coborarea in infern

2010-12-05T02:01:00.001-08:00

In mitologia greaca se spune ca Tezeu, fiul regelui Atenei a ales sa fie parte a tributului de sapte baieti atenieni si sapte fecioare, ce urmau a fi jertfiti pentru a satisface setea de sange a Minotaurului. Aceasta creatura, jumatate om, jumatate taur, traia intr-un labirint impenetrabil. Tezeu putea sa scape cu viata si sa se reintoarca la Atena doar daca reusea sa strabata labirintul si sa omoare Minotaurul... Toti cei care au încercat acest lucru inainte au esuat. Dar, Ariadna, fiica regelui Cretei, indragostita fiind de Tezeu i-a dat acestuia un fir care sa-l calauzeasca inapoi dupa ce acesta va fi omorat Minotaurul.

Inainte de plecarea sa, Tezeu i-a spus tatalui sau, Aegeus, ca daca planul sau va izbuti, la intoarcerea corabiilor va inalta panzele albe in loc de cele negre. Cu toate ca eroul Tezeu ucide Minotaurul si se intoarce victorios calauzit de firul Ariadnei, uita sa ridice panzele albe ale corabiilor, motiv pentru care Aegeus crede ca fiul sau a fost omorat si se arunca in mare (de unde provine si numele de Marea Egee).

Labirintul este un simbol stravechi care se refera la complexitatea fiintei. El reprezinta calatoria spre centrul nostru spiritual si reintoarcerea noastra in lume sub o forma transfigurata.

Centrul labirintului este seva din care omul isi extrage vitalitatea si energia, alegoric fetusului care se dezvolta si se hraneste cu ajutorul cordonului ombilical al mamei. Fara acapararea "centrului" si fiind separat de sursa de energie a pantecelui primordial, omul este condamnat la o nastere prematura. Iar pentru a se renaste, trebuie sa strabata drumul sinuos al labirintului, in scopul reintegrarii Sinelui adevarat... care se spune ca este Dumnezeu, "Calea, Adevarul, Viata".

Reversul medaliei este acela ca odata ajunsi in centru, trebuie sa infruntam "omul cel vechi", Minotaurul, diavolul, moartea, iluzia.

Nimeni nu este scutit de "lupta lui Tezeu" sau de iminenta neglijentei la intoarcere. Acest periplu spiritual este menirea omenirii, iar suferinta, dizolvarea ego-ului este punctul cheie al metamorfozarii fiintei noastre.

Vointa≠Smerenie

2010-05-02T10:39:00.000-07:00

"In principiu", Adam (sotul taranei - Adamah interioare) e menit sa devina si sot al cosmosului exterior, ce trebuie sa i se supuna si sa-i dea roadele sale. Deoarece nu se mai cununa cu pamantul interior - Adamah - , pe care il uita in drama caderii, pamantul exterior ii devine ostil; Adam nu simte fata de acesta din urma decat dorinta de a-l poseda si, drept urmare, il supune vointei sale. Raporturile cu el nu mai sunt de dragoste, ci de forta.
Din atare perspectiva, virtutile umane psihice, care realizeaza aceasta cucerire, apartin unor categorii de vointa, curaj, eroism.
L-am vazut pe Tezeu condamnat la moarte de un eroism zadarnic. Teama e invinsa, dar printr-o atitudine tensionata, care nu numai ca nu ne implineste energiile, dar chiar ne goleste de ele. Aceasta atitudine adanceste tot mai mult, pe zi ce trece, "rana de la picior"

Fragment "Simbolismul corpului uman" (de Annick de Souzenelle)

Pacea

2010-02-26T05:47:00.000-08:00

Cu totii cautam pacea, nu exista om care sa nu si-o doreasca. Chiar si cei mai mari razboinici o cautau si incercau s-o obtina - paradoxal- prin razboaie. Unii cred ca pacea le aduce pace, altii cred ca bunastarea materiala, puterea sau influenta le aduce pace. Cu alte cuvinte, toti cred ca au nevoie de "acel ceva" pentru a o dobandi. Dar ce este pacea? In niciun caz un obiect. Nu e liniste, nu e natura, nu e om amabil, nu e absenta razboaielor, nu e prosperitate. Pacea e o stare a spiritului. Printre cele mai inalte, as adauga. Pacea este absenta fricii, cunoastere a sinelui si a celorlalti. E cunoasterea Adevarului, a lui Dumnezeu.
Pacea esti tu impacat cu tine insuti.

De ce nu au oamenii pace? In primul rand oamenii sunt intr-o mare criza de identitate. Atunci cand au de ales ceva sau de intreprins vreo activitate, se simt constransi din toate partile. Incearca mereu sa vada daca tot ceea ce fac e conform cu ceea ce face turma, nestiind ca turma umana sufera la randul ei de o criza majora de identitate. Inca din primii ani ai copilariei, omul imita. Parintii, scoala, sistemul social il influenteaza pana in cele mai profunde aspecte ale vietii. Omul se straduieste sa fie altceva decat ceea ce este, asteptand ca ceilalti sa-i ofere acel feedback, ca semn de acceptare. Iar daca se impotriveste, isi pierde pacea, care in realitate, nici nu exista. Era doar o iluzie, o proiectie a ego-urilor celorlalti, asupra sa.

Atunci cand nimeni nu-i mai accepta si nu-i mai iubeste, oamenii se dezintegreaza. La propriu. Toate ego-urile plantate, incep sa se 'usuce', deoarece nu mai are cine sa le 'ude'. Astfel oamenii se vestejesc ca niste frunze plapande in plina vara. Devin anxiosi, depresivi, si nu de putine ori recurg chiar si la suicid.

Cei mai mari intelepti si sfinti au inteles ca implinirea sufleteasca nu consta in lucruri, persoane sau locuri. Nu are nici o legatura cu exteriorul. Exteriorul nu este decat o oglinda a privitorului si nu insusi privitorul. Cel care se cunoaste pe sine, nu este dependent de nimeni si nimic, stiind ca tot ceea ce exista este subordonat perceptiei lui. Ca de exemplu, nu putem sa ii cerem unui om sa fie bun, daca nu suntem noi insine buni. Faptul ca noi suntem rai, ne face sa ii vedem si pe ceilalti rai. Incercand sa ii schimbam pe ceilalti, de fapt incercam sa ne schimbam pe noi. Noi suntem cei care trebuie sa ne schimbam si nu ceilalti. Numai prin schimbarea noastra, putem schimba o lume intreaga... si nu invers. Mahatma Gandhi spunea: "Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume."

Omul smerit nu are nevoie de pacea (slava) oamenilor. El se multumeste numai cu cea de la Dumnezeu, care Este in fiecare dintre noi. Nu umbla dupa himere trecatoare si minciuni atragatoare, caci stie ca pe oriunde ar merge, pacea il insoteste.

Micile placeri

2010-02-25T12:13:00.000-08:00

Ma gandeam zilele trecute, cat de nefericiti sunt unii oameni. Si nici nu sunt constienti de acest lucru. Ii vezi la televizor zambind, cateodata grotesc de fortat, isi schimba starea zilnic, ca si cum si-ar schimba sosetele. Ca substitut al fericirii, cauta materialul, desi fericirea e o stare a spiritului, nu poate fi inlocuita de nici cel mai luxuriant lucru de pe pamant. Fericirea autentica este o putere enorma a sufletului, la fel ca si iubirea. E puterea de a crea, acolo unde totul pare naruit.
Omul care a cunoscut fericirea, nu are vise, nu are dorinte si nu incearca sa fie altceva decat ceea ce este. Intotdeauna se bucura de prezent. Simte viata prin toti porii, e nemiscat si vesnic. El nu stie ce e dezamagirea, pentru ca nu are asteptari de la nimeni si nimic. Poti sa ii iei totul, caci in el este Totul si nimic nu il mai poate clatina.
Ma intreb cati oameni mai stiu sa se bucure de lucrurile "neinsemnate" ale vietii: de o floare, de un cer albastru, de trilul pasarelelor? Cati oameni sunt recunoscatori ca pot merge, vedea, auzi si, ca in fiecare zi, Dumnezeu le mai acorda o sansa? Si mai presus de toate, cati oameni se pot bucura in necazuri, in suferinte, chiar si in boli, avand mereu cu ei acea serenitate, iubire si nadejde a eternitatii.
Fiecare bataie a inimii, cere cu insistenta VIATA. Si nu o viata oarecare, ci o viata traita in Adevar. Bucurati-va de viata, si fiti nemiscati in toate. Nu lasati iluziile efemere sa va stapaneasca sufletul si trupul, pentru ca mai tarziu, cand va fi prea tarziu, veti realiza ca ati trait o minciuna, si nu un Adevar.

What is that?

2010-02-24T15:16:00.000-08:00

Invata (din lirica norvegiana)

2010-02-24T12:45:00.001-08:00

Invata de la apa sa ai statornic drum,
Invata de la flacari ca toate-s numai scrum.
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi.

Invata de la soare cum trebuie s-apui.
Invata de la pietre cat trebuie sa spui,
Invata de la vantul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci.

Invata de la toate, ca toate-ti sunt surori,
Sa treci frumos prin viata, cum poti frumos sa mori.
Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat,
Invata de la nufar sa fii mereu curat.

Invata de la flacari ce-avem de ars in noi,
Invata de la apa sa nu dai inapoi.
Invata de la umbra sa fii smerit ca ea,
Invata de la stanca sa-nduri furtuna grea.

Invata de la soare ca vremea s-o cunosti,
Invata de la stele ca-n cer sunt multe osti.
Invata de la greier cand singur esti sa canti,
Invata de la luna sa nu te inspaimanti.

Invata de la vultur cand umerii ti-s grei,
Si du-te la furnica sa vezi povara ei.
Invata de la floare sa fii gingas ca ea,
Invata de la oaie sa ai blandetea sa.

Invata de la pasari sa fii mai mult in zbor,
Invata de la toate, ca totu-i trecator.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti in veci!

Legenda divinitatii omului

2010-02-24T06:56:00.000-08:00

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat stapanul tuturor zeilor a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.

A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia. Zeii au sugerat:
-De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?

Brahma a raspuns:
-Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi…

Atunci zeii au spus:
-In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului!

Dar Brahma a raspuns din nou:
-Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata…

Atunci zeii s-au aratat invinsi:
-Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem.

Brahma a exclamat dintr-o data:
-Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui, pentru ca este singurul loc unde nu va cauta.

De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand… ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.